Violența în Cisiordania: cauze și efecte
Teritoriul este ocupat de Israel de zeci de ani, dar pe măsură ce așezările coloniștilor evrei se extind, țări precum Marea Britanie impun sancțiuni țării din Orientul Mijlociu.
Cisiordania, care se întinde pe o distanță de peste 400 de kilometri, de la vârfurile dealurilor sale de culoare gri-verzui până în deșertul Iudeei, este împărțită încă din 1967, fiind supusă unor niveluri diferite de control israelian. Zona A, care reprezintă mai puțin de 20% din Cisiordania, se află sub autoritatea Autorității Palestiniene și include orașe mari precum Nablus, cea mai mare parte a orașului Hebron și capitala administrativă de facto, Ramallah. Zona B se află sub control de securitate comun cu Israelul, în timp ce Zona C se află sub control civil integral al Israelului și găzduiește așezările israeliene care presară clădiri cu acoperișuri roșii și rulote albe pe versanții dealurilor.
Aceasta include orașe mari precum Ma’ale Adumim, la est de Ierusalim, și Ariel, unde se află o universitate importantă. Toate așezările israeliene din zonă sunt considerate ilegale în conformitate cu dreptul internațional, fiind teritoriu ocupat de Israel după războiul arabo-israelian din 1967. Înainte de victoria Israelului în ceea ce este cunoscut și sub numele de Războiul de Șase Zile, Cisiordania — situată la vest de râul Iordan — se afla sub control iordanian după încheierea Mandatului britanic în 1948.
Acordurile de la Oslo din anii 1990 au declanșat o serie de eforturi de pace eșuate, stabilind cele trei zone care există astăzi. Acest lucru nu a făcut decât să adâncească un conflict aparent de nerezolvat, consolidând controlul israelian asupra teritoriilor pe care palestinienii le revendică ca parte a unui viitor stat, alături de Gaza și Ierusalimul de Est.
Controlul de securitate israelian, combinat cu necesitatea de a proteja civilii israelieni din Cisiordania, a dus la ceea ce criticii numesc o atitudine de tip „Wild West”. Coloniștii își instalează taberele unde doresc, iar armata israeliană, care, în teorie, ar trebui să protejeze atât locuitorii evrei, cât și pe cei palestinieni, este adesea acuzată că rămâne pasivă în timp ce terenurile sunt confiscate, livezile de măslini sunt incendiate și proprietățile sunt vandalizate.
Expansioniștii israelieni, printre care se numără miniștrii de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, doresc ca întreaga Iudee și Samaria – denumirea biblică a Cisiordaniei – să facă parte din Israel, fără a acorda neapărat drepturi celor 3,3 milioane de locuitori palestinieni care trăiesc acolo. Smotrich a declarat anul acesta că „Acordul de la Oslo este nul și neavenit” și că nu numai zona C, ci și „zonele A și B sunt ale noastre”.
Atacurile atât ale coloniștilor evrei extremiști, cât și ale militanților palestinieni din Cisiordania au crescut în intensitate începând cu 7 octombrie 2023, când Hamas a invadat sudul Israelului din Gaza, determinând Israelul să-și întărească măsurile de securitate pentru a preveni orice atacuri similare. Intensificarea raidurilor nocturne, a arestărilor, a restricțiilor de circulație și a operațiunilor militare i-a forțat pe palestinieni să-și părăsească locuințele, pe măsură ce Israelul vizează activitatea militanților din orașe, sate și tabere de refugiați.
Prezența sporită a armatei a dus, de asemenea, la acuzații conform cărora armata israeliană nu face suficient pentru a proteja civilii palestinieni de atacurile violente ale coloniștilor. Grupurile pentru drepturile omului acuză Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) că nu reușesc să-i oprească pe coloniștii evrei militanți și susțin că ar putea chiar să coopereze cu aceștia.
Un recent focar de tensiune în jurul satului Qusra, din nordul Cisiordaniei, a implicat coloniști înarmați care au înconjurat și asediat mai multe locuințe, inclusiv cea a unui cetățean american-palestinian, și le-au întrerupt alimentarea cu apă și electricitate. Soldații IDF au încercat inițial să intervină, dar au fost la rândul lor respinși din zonă de către coloniști. Trupele s-au întors sub o puternică presiune internațională, dar de atunci nu au reușit să oprească încercările repetate ale coloniștilor de a pătrunde în locuințe.
Violența evreiască, care a dus la o condamnare rară din partea lui Mike Huckabee, ambasadorul SUA în Israel, s-a intensificat după ce premierul Benjamin Netanyahu a anunțat aprobarea începerii construcțiilor într-o zonă-cheie din Cisiordania, cunoscută sub numele de E1.
Construcțiile în zona E1 sunt considerate o lovitură fatală pentru soluția celor două state și pentru crearea unui stat palestinian viabil. Multe dintre comunitățile din zonă, formate în mare parte din beduini, se află de ani de zile sub amenințarea evacuării. Însă planul pentru E1 ar înlocui 18 comunități palestiniene cu 3.401 de noi unități locative pentru coloniștii israelieni, potrivit grupurilor pentru drepturile omului. Acesta ar ocupa efectiv ceea ce reprezintă 3% din teritoriul Cisiordaniei și ar conecta marea așezare Ma’ale Adumim cu Ierusalimul de Est, pe care Israelul îl revendică ca parte a capitalei sale indivizibile. O viitoare șosea ar putea bloca accesul palestinienilor, tăind Cisiordania în două, deși acest lucru este contestat de Israel.
Extinderea așezărilor și violența au devenit o linie roșie pentru comunitatea internațională, iar sancțiunile Regatului Unit asupra zonelor ocupate urmează măsuri similare luate de Țările de Jos, Belgia, Spania și Irlanda, la care se opun însă țări precum Germania, Austria, Republica Cehă și Ungaria. Uniunea Europeană, care este principalul partener comercial al Israelului, rămâne divizată în această privință, întrucât statele membre nu sunt de acord dacă o interdicție reprezintă o decizie comercială, care ar necesita doar un vot majoritar, sau o chestiune de politică externă care necesită un acord unanim.
