Emil Boc solicită rejudecarea în contextul creșterii facturii Nervia
Patru ani de rejudecare, zeci de termene, experți schimbați frecvent și o groapă lăsată neîngrijită de aproape două decenii lângă Expo Transilvania. La capătul acestui maraton judiciar se află aceeași întrebare pe care Primăria Cluj-Napoca refuză să o abordeze serios: Cine plătește, de fapt, prețul propriei nepriceperi? Răspunsul este evident: clujenii, din buzunarul propriu, prin taxele pe care le plătesc administrației lui Emil Boc.
Povestea începe în 2006, când Primăria Cluj-Napoca scoate la licitație aproape cinci hectare de teren în zona Expo Transilvania, pe strada Aurel Vlaicu, un loc care mai este cunoscut informal drept „groapa din Mărăști”. Licitația e câștigată de Nervia Center SRL, firmă înființată tot în 2006, care oferă o taxă de concesiune de 101 euro pe metrul pătrat. Compania promite un ansamblu de-a dreptul impresionant. Voiau un mall, un complex hotelier, o parcare subterană și mai multe locuințe. Consiliul Local refuză inițial validarea licitației, Nervia atacă decizia în instanță și câștigă, obținând un drept de concesiune pe 49 de ani. Contractul de concesiune, cu numărul 17432, se semnează abia în 27 ianuarie 2009.
Timp de trei ani, potrivit administratorului firmei, Nervia și-a plătit obligațiile contractuale, ceea ce înseamnă peste 600.000 de euro doar taxa de concesiune, plus studii, taxe și proiecte, ajungând la investiții totale declarate de aproape un milion de euro. Numai că, la fel ca în atâtea alte povești clujene, actele de urbanism au avut alt cuvânt de spus. Mai precis, la elaborarea noului Plan Urbanistic Zonal s-a constatat că aproape jumătate din terenul concesionat avea, de fapt, destinația de spațiu verde. Nervia a oprit plățile, considerând că nu mai are ce construi, iar Primăria s-a supărat și, condusă de Emil Boc, a dat-o în judecată. Instanța a respins acțiunea administrației locale în 2020, obligând-o pe deasupra la plata a aproape 18.000 de lei cheltuieli de judecată. Nervia, la rândul ei, a cerut rezilierea contractului din culpa primăriei, iar de aici pornește procesul care avea să coste, teoretic, șapte milioane de euro din bani publici.
Pe 26 octombrie 2022, Tribunalul Specializat Cluj dă o sentință care ar trebui să dea fiori oricărui clujean atent la banii din impozitele lui. Tribunalul Specializat Cluj admite în parte cererea Nervia Center, dispune rezoluțiunea contractului de concesiune și obligă Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local la plata a 7.383.051,91 euro, din care 6.777.051,91 euro reprezintă „beneficiu nerealizat” și 606.000 euro contravaloarea taxei de concesiune, plus 334.932,28 lei cheltuieli aferente contractului și 390.189,42 lei cheltuieli de judecată. În total, o notă de plată de peste 7,3 milioane de euro pentru un teren pe care, două decenii mai târziu, nu s-a ridicat nici măcar un gard de șantier serios.
Motivarea instanței de fond a fost, în esență, că primăria s-a folosit de propriile schimbări urbanistice, adică de PUG-ul din 2014, pentru a bloca un proiect pe care ea însăși îl aprobase prin PUZ în 2010, încălcând obligația de bună-credință față de investitor. Emil Boc s-a declarat „încrezător” că suma va fi redusă în instanțele superioare, insistând că proiectul Nervia ar fi presupus construcții inclusiv pe spațiul verde. Poate. Dar între timp, ceasul dobânzilor și al cheltuielilor de judecată a continuat să bată, iar dosarul avea să devină unul dintre cele mai lungi și mai costisitoare procese din istoria recentă a administrației clujene.
Ambele părți au făcut apel, iar în februarie 2024 Curtea de Apel a respins apelurile ca inadmisibile, menținând practic sentința din 2022. Urmează recursul și aici lucrurile devin cu adevărat absurde. Pe 27 iunie 2024, Curtea de Apel Cluj admite recursurile declarate deopotrivă de Nervia Center, de Municipiul Cluj-Napoca și de Consiliul Local, casează în tot sentința din 2022 și trimite cauza spre rejudecare. Nu la o altă instanță, ci chiar la Curtea de Apel, care reia procesul de la zero. Motivul principal invocat de instanță a fost, de fapt, o umilință procedurală pentru toată lumea implicată. Instanța a argumentat că sentința inițială era „doar parțial motivată”, instanța de fond analizând aproape exclusiv argumentele firmei Nervia și ignorând aproape complet apărările primăriei.
Pe lângă asta, raportul de expertiză contabilă din primul ciclu procesual a fost întocmit ca și cum ar fi fost realizat de o comisie de experți. Expertul judiciar și expertul parte au semnat împreună, deși legea permite expertului parte doar rolul de consilier, nu de coautor. Practic, tot întreg ansamblul probator al primei sentințe s-a prăbușit din motive de formă, nu pentru că cineva ar fi stabilit că suma cerută de Nervia era nefondată.
De atunci, dosarul se plimbă între termene de judecată cu o regularitate senzațională. Din octombrie 2024 până astăzi, septembrie 2026, literalmente doi ani întregi, Curtea de Apel Cluj a mai avut cel puțin cincisprezece termene de judecată, majoritatea consumate exclusiv cu discuții despre experți, obiective de expertiză, obiecțiuni, completări de obiecțiuni, onorarii suplimentare și planșe urbanistice. Instanța a numit o expertă în urbanism, apoi o expertă contabilă, a încuviințat experți parte pentru ambele tabere, a respins și a reîncuviințat cereri de lămurire, a discutat ore întregi despre diferența dintre un „Masterplan” și planșa de reglementări urbanistice, despre cota zero a unei străzi și despre dacă suprafața parcărilor generează sau nu profit.
Onorariile de expertiză, plătite parțial din buzunarul Primăriei, s-au tot adunat. Au început, inițial, cu 9.100 de lei pentru expertiza în urbanism, apoi 8.158 de lei suplimentar pentru răspunsul la obiecțiuni, apoi încă 4.800 de lei pentru analiza unui nou concept de mobilare urbană. Sume mărunte raportat la miza de milioane, dar simptomatice pentru un proces care pare că nu se mai termină niciodată și care încet, încet s-au tot adunat.
Aici e partea pe care Primăria pare să o fi uitat când spera, în 2022, că suma va fi „redusă” la rejudecare. În recurs, Nervia Center nu doar că a contestat eliminarea suprafeței parcărilor din calculul beneficiului nerealizat, dar a și cerut o sumă mult mai mare decât cea acordată inițial, nici mai mult, nici mai puțin de 15.592.200,90 euro în varianta principală, sau în subsidiar, 8.471.314,9 euro, ambele calculate cu includerea suprafețelor de parcare pe care prima instanță le scosese din ecuație. Oricum, niște sume de-a dreptul colosale. Așadar, rejudecarea aceasta nu înseamnă neapărat o sumă mai mică pentru bugetul clujenilor, ci dimpotrivă, există un scenariu în care municipalitatea ar putea ajunge să plătească mai mult decât cei 7,3 milioane de euro stabiliți inițial, dacă instanța va valida metoda de calcul cerută de firmă și varianta extinsă de mobilare urbană depusă abia în decembrie 2025.
Investigația aparține în totalitate ziarului Gazeta de Cluj.
