Tragedii neașteptate: Absolvent de Medicină de 24 de ani și mamă de 32 de ani au decedat din cauza infarctului
Doliu în Timișoara și Târgu Jiu, după ce doi tineri au încetat din viață brusc, la vârste extrem de fragede.
În ambele cazuri, primele informații indică drept cauză probabilă un infarct miocardic.
La doar 24 de ani, Cosmin Nicholas, un student de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a murit la scurt timp după ce a susținut examenul de licență. După ce a sărbătorit reușita alături de colegi, tânărul a mers la un prieten pentru a urmări un meci de fotbal, dar s-a simțit rău din senin. Echipele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. La facultate, colegii și profesorii au depus coroane și au aprins lumânări, iar rețelele de socializare au fost inundate de mesaje de condoleanțe.
„Te-am privit cu bucurie și cu mândrie, știind că ai absolvit medicina și că aveai înainte un viitor frumos, în care urma să fii de folos oamenilor. Poate că Dumnezeu a rânduit pentru tine o altă chemare”, a transmis, îndurerat, nașul tânărului.
Primele informații indică faptul că tânărul ar fi suferit un infarct.
O altă tragedie s-a petrecut la Târgu Jiu, unde Laura Paicu (fostă Drumen), o tânără de 32 de ani, a fost găsită fără suflare de soțul ei. Bărbatul a sunat de urgență la 112, însă manevrele de resuscitare aplicate de medici au fost zadarnice. Laura urma să împlinească 33 de ani peste doar patru zile și a lăsat în urmă o fetiță de numai trei ani.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a precizat că pe corpul femeii nu au fost găsite urme de violență și că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca necropsia să stabilească cu exactitate cauza morții.
Primele ipoteze vehiculate indică însă un posibil infarct.
Vestea a căzut ca un trăsnet peste familie și comunitatea din Peștișani, de unde provenea tânăra.

