Comemorarea a 110 ani de la pierderea Dobrogei de Sud
O pagină sensibilă din istoria relațiilor româno-bulgare a fost readusă în discuție de GERB, partidul condus de Boiko Borisov, la tribuna Parlamentului din Sofia.
Acesta a evocat luptele din Dobrogea din 1916, intrarea trupelor bulgare în Constanța și Tratatul de la Craiova din 1940, prin care România a cedat Cadrilaterul, subliniind că statele nu au „prieteni și dușmani eterni”, ci interese naționale pe care trebuie să le apere atât militar, cât și diplomatic.
Declarația a fost făcută de Denița Saceva, membră a conducerii GERB, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la luptele de la Dobrici din septembrie 1916, conform publicației bulgare Trud, citată de Rador Radio România.
Cu toate acestea, GERB transformă această comemorare istorică într-o lecție de politică externă aplicată la prezent, într-un context în care, după cum subliniază autorii mesajului, războiul este din nou o realitate în Europa.
În centrul discursului s-au aflat bătăliile din 5-7 septembrie 1916, când armata bulgară a luptat în Dobrogea împotriva trupelor române, ruse și sârbe, fiind evocat în special generalul Ivan Kolev și manevra cavaleriei bulgare care a contribuit la victoria de la Dobrici.
Denița Saceva insistă asupra unui detaliu important pentru mesajul politic actual: în 1916, Bulgaria a luptat inclusiv împotriva Imperiului Rus, deși cu câteva decenii înainte, Rusia a avut un rol decisiv în războiul ruso-turc care a dus la apariția statului bulgar modern.
GERB concluzionează că „recunoștința istorică și interesul național nu sunt același lucru”.
„Poți fi recunoscător pentru ceea ce s-a făcut ieri și poți apăra Bulgaria atunci când interesele se ciocnesc astăzi. Aceasta nu este lipsă de recunoștință. Aceasta este statalitate”, a transmis Saceva.
În 1940, Tratatul de la Craiova a venit într-un moment dramatic pentru România, care, în câteva luni, a cedat teritorii importante sub presiunea marilor puteri și a vecinilor revizioniști. La sfârșitul lunii iunie 1940, România a cedat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, iar la 30 august, prin Dictatul de la Viena impus de Germania și Italia, nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei. La doar opt zile distanță, a avut loc și pierderea Cadrilaterului.
Negocierile româno-bulgare au început la Craiova pe 19 august 1940, într-un context în care Bucureștiul era izolat diplomatic și căuta să evite o nouă confruntare. România spera că o atitudine concesivă față de Bulgaria ar putea atrage o poziție mai favorabilă a Germaniei în relația cu Ungaria. Cu toate acestea, Dictatul de la Viena a continuat să influențeze tratativele cu Sofia, iar la 7 septembrie a fost semnat tratatul prin care România ceda Bulgariei Cadrilaterul, județele Durostor și Caliacra, o suprafață de aproximativ 6.921 de kilometri pătrați, cu circa 410.000 de locuitori.
Cadrilaterul a intrat în componența României în 1913, după cel de-al Doilea Război Balcanic și Tratatul de la București. Timp de aproape trei decenii, regiunea a fost un punct de dispută între București și Sofia. În 1940, România se afla într-o poziție de slăbiciune extremă, iar Bulgaria avea un context internațional favorabil. Tratatul de la Craiova a consfințit astfel revenirea Dobrogei de Sud la Bulgaria, fără un nou război între cele două state.
Acordul a presupus și un schimb obligatoriu de populație între cele două țări, precum și despăgubiri pentru bunurile abandonate de familiile care trebuiau să plece. Schimbarea graniței a însemnat abandonarea locuințelor, a pământurilor și a comunităților pentru zeci de mii de oameni.
Spre deosebire de alte pierderi teritoriale ale României din 1940, situația Cadrilaterului nu a mai fost răsturnată după cel de-al Doilea Război Mondial. Frontiera stabilită prin Tratatul de la Craiova a fost menținută, iar Bulgaria a păstrat Dobrogea de Sud și după tratatele de pace de la Paris din 1947. GERB invocă acest caracter definitiv ca exemplu al unei dispute teritoriale închise prin diplomație, fără a declanșa un nou război între România și Bulgaria.
Discursul din Parlamentul Bulgariei a menționat și ocuparea Constanței în timpul campaniei din 1916. GERB a relatat că, după căderea orașului, generalului Ivan Kolev i s-ar fi propus o intrare festivă în Constanța, dar acesta a refuzat.
Saceva a citat dintr-o scrisoare atribuită generalului, în care acesta afirma că războiul nu are nevoie de „reclame, sărbători și festivități, ci de fapte”.
GERB folosește acest episod ca o paralelă cu politica actuală, subliniind necesitatea mai puțină propagandă și mai multă capacitate efectivă a statului de a-și urmări obiectivele.
A doua parte a declarației se concentrează pe un alt moment esențial din relația dintre cele două țări: 7 septembrie 1940. La 24 de ani după luptele din Dobrogea, România și Bulgaria semnau Tratatul de la Craiova, iar Cadrilaterul revenea Bulgariei.
GERB prezintă acest acord ca una dintre cele mai importante reușite ale diplomației bulgare din secolul XX, fără a provoca un nou război între cele două țări. „Fără morminte noi”, afirmă Saceva.
Partidul recunoaște, însă, contextul extrem de dificil în care România a acceptat negocierea. În 1940, România era sub o presiune internațională enormă, Germania și Italia susținând negocierile, Uniunea Sovietică sprijinind pretențiile Bulgariei, iar Londra având o poziție favorabilă retrocedării Dobrogei de Sud.
GERB respinge ideea că teritoriu ar fi fost pur și simplu „dăruit” Bulgariei de marile puteri. „Marile puteri își urmăresc propriile interese. Bulgaria își urmărește propriile interese. Și tocmai aceasta este lecția”, afirmă Saceva.
Partidul subliniază că cele două episoade reprezintă modalități diferite prin care Bulgaria și-a urmărit interesul național: „În 1916 – cu arme. În 1940 – cu diplomație.”
GERB susține că un stat puternic trebuie să fie capabil să se apere, dar și să evite războiul atunci când obiectivele sale pot fi obținute prin negociere.
Mesajul are o evidentă relevanță contemporană în contextul războiului din Europa și a revenirii conceptelor de sfere de influență, drepturi istorice și interese ale marilor puteri.
GERB avertizează că „țările mici și mijlocii fac o mare greșeală atunci când își transformă atitudinea față de o mare putere într-un substitut pentru propria politică externă”.
Un segment important al discursului se concentrează pe Rusia, prezentând momentele în care aceasta s-a
