Se conturează o nouă revoluție politică
Dacă în America politica înseamnă arta compromisului, la București seamănă cu o ceartă interminabilă într-o cameră în care s-a terminat și aerul.
Aproape cinci luni fără Guvern legitim, cu o minoritate UDMR care își permite să dicteze condiții majorității parlamentare covârșitoare și o alta – USR – care trăiește în lumea „incoruptibililor”, dar are președinte incompatibil și „vedete” prinse cu mâna în sacii de voturi. Deasupra stă președintele, care amână sine die desemnarea premierului, dar are timp să meargă la summituri arctice (!) și se declară îngrijorat de situația din Ucraina, drept pentru care vrea să trimită militari în sprijinul lui Zelenski.
Într-un asemenea peisaj politic toxic, România are nevoie de singurul lucru pe care Constituția îl prevede exact pentru astfel de situații: puterea înapoi la cetățeni, prin vot. Ultima soluție este o nouă revoluție, dar una la urne, nu în stradă, ca să nu avem discuții cu fact-checkerii Calistrei lu’ Burnete.
De aproape cinci luni Parlamentul a demis Guvernul Bolojan printr-un vot covârșitor, fără echivoc. În tot acest timp, România funcționează cu interimari la Apărare, la Externe… și am văzut ce „performanțe” au reușit să bifeze Miruță și Țoiu. Cinci luni în care singura constantă rămâne lipsa interesului dinspre Cotroceni.
În loc să se grăbească, președintele ar vrea să ducă agonia dincolo de luna septembrie: surse politice susțin că se va amâna desemnarea unui nou premier până pe 19 septembrie, exact înainte de plecarea șefului statului la ședința Adunării Generale ONU, de la New York. Amânarea nominalizării pentru funcția de prim-ministru înseamnă, automat, și amânarea consultărilor cu partidele; deși, ne îndoim că mai are chef să le țină.
Până să plece în turneul „Finlanda-SUA”, Nicușor Dan și-a găsit timp pentru o prioritate clară: a solicitat Parlamentului să aprobe trimiterea a 20 de militari români în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. Momentul ales pentru o asemenea decizie nu putea fi mai nepotrivit. Țara se află într-o criză politică fără precedent, deficitul bugetar apasă greu, inflația a erodat buzunarele românilor, iar agențiile de rating ne dau târcoale și pândesc retrogradarea la categoria „junk” (Standard&Poor’s este așteptată la București în septembrie).
Reacția Rusiei nu a întârziat să apară, Moscova a transmis clar că orice prezență militară occidentală pe teritoriul Ucrainei va fi considerată „țintă legitimă”. Dar, despre acest avertisment direct, șeful statului nu a suflat niciun cuvânt, deși românii au tot dreptul să audă și riscurile reale la care sunt supuși militarii ce vor lua parte la războiul dintre Rusia și Ucraina.
Nu știm care este motivul amânării, dar îl putem căuta în comoditatea politică neaoșă. Explicația venită dinspre Cotroceni sună a glumă proastă: cică Nicușor Dan așteaptă ca partidele să-i prezinte, ele însele, un acord pentru votarea premierului. Păi, nicăieri în Constituție nu scrie că nominalizarea trebuie condiționată de existența unei majorități deja formate! Mecanismul este simplu și clar: desemnezi o persoană, iar aceasta are, prin lege, 10 zile la dispoziție să-și formeze propriul cabinet și să meargă în Parlament după votul de încredere.
Restul se cheamă frică de eșec, ambalată în precauție prezidențială. Uluitor e altceva (poate chiar înfiorător): așa cum „Național” a dezvăluit de prima dată, președintele bătuse palma cu structurile care asigură independența și siguranța României pentru instalarea lui Eugen Tomac; pe direct, numele fusese agreat „Pădure”, locul din care se mișcă deciziile mari ale statului. Dintr-odată, Tomac a dispărut din peisaj, iar Nicușor Dan insistă acum pe varianta Luca Niculescu, fost jurnalist ajuns diplomat de carieră și cunoscut drept „omul Parisului”. S-a răzgândit Nicușor Dan sau, pur și simplu, a fost răzgândit de altcineva?
În tot acest vid de decizie girat de președinte, nu-i de mirare că unii își fac nestingheriți jocurile de culise cu care s-au obișnuit. UDMR, cheia unei majorități și-așa fragile, face pe năzuroasa: Kelemen Hunor i-a transmis lui Sorin Grindeanu că nu va mai susține un Guvern PSD dacă primește voturi și de la suveraniștii din AUR, SOS sau POT. Halucinant! În loc să mulțumească România că-i oferă condiții de exprimare identitară cu mult peste ce primește minoritatea română din Ungaria, liderul UDMR pune condiții și ignoră voința a milioane de cetățeni care au votat AUR.
Kelemen Hunor poate nu știe, dar AUR are ac de cojocul UDMR: proiectul de limitare a numărului de parlamentari la 300, combinat cu creșterea pragului electoral la 10% (la ultimele alegeri, de milă, de silă UDMR a fost anunțat cu 5%, cât să intre-n Parlament). Atenție, că ăla care se joacă cu focul riscă să se ardă primul!
Dacă tot vorbim de blocaj, să vedem ce face USR. Dominic Fritz a fost declarat incompatibil prin lege, dar refuză, la fel ca Bolojan, să elibereze funcția de primar. Acum, spune că USR nu va vota niciodată pentru Luca Niculescu – varianta fostului amic Nicușor Dan, cu care își bea cafeaua la Cotroceni, într-o cameră izolată fonic, securizată… știți cum să lăuda Fritz.
Argumentul lui: „Nu există premier independent. Un premier este dependent de partidele din Parlament care îl susțin. Trebuie să existe un moment în care puterea merge înapoi la cetățeni, în care luăm puterea din mâinile politicienilor și o dăm înapoi în mâinile cetățenilor, ca ei să poată decide care este următorul pas”. Poetic, filosofic, dar fraze rostite de unul care refuză să plece de la putere, deși CCR l-a declarat incompatibil, iar Parlamentul i-a „măturat” toți miniștrii, prin vot deschis.
Aici am ajuns, să avem o țară care pedalează în gol. Când niciuna dintre instituțiile care trebuie să rezolve criza nu este capabilă (sau dispusă) să o facă, nu mai rămâne decât o singură soluție reală – dizolvarea Parlamentului și declanșarea de alegeri anticipate. Nu o revoluție de stradă, nu haos, nu violență, ci exercițiul democratic cel mai simplu și mai legitim posibil: votul! O revoluție la urne, o revoluție care să aducă la putere oameni noi, dispuși să muncească pentru România, nu pentru străini.
