Mihai Tîrnoveanu: Avram Iancu este esențial pentru provocările contemporane
Într-o perioadă marcată de incertitudini, apelul la valorile și figura lui Avram Iancu devine tot mai pertinent.
Avram Iancu s-a dedicat cu totul luptei pentru libertatea neamului său, asumându-și un rol activ și angajant. Acțiunile sale pot fi sintetizate în trei principii fundamentale:
1. „Nu cu argumente filosofice și umanitare veți convinge pe tirani, ci cu Lancea lui Horea.”
2. „Nu ne-am luptat pentru jucării.”
3. „Românii nu vor cerși libertatea, ei sunt destul de tari ca să și-o stoarcă singuri.”
Pe 10 septembrie 1872, Avram Iancu a părăsit această lume. Eroul națiunii a fost venerat de români, însă a fost trădat de străini. Este esențial ca memoria sa să rămână intactă, iar fiecare român cu o conștiință națională să respingă teoriile false care susțin că a murit nebun sau trădat de ai săi. Aceste idei au fost propagate de presa austriacă și maghiară din acea epocă, având scopul de a discredita un lider care a rămas fidel idealului național până la sfârșitul vieții.
Iancu a refuzat funcțiile oferite de Curtea de la Viena, conștient că retragerea sa nu era o dovadă de slăbiciune, ci o strategie bine gândită. Aceasta a fost o alegere deliberată menită să protejeze poporul român de represaliile imperiale. Iancu nu putea să se transforme într-un simplu angajat birocratic, ci a acționat cu un scop național clar, demonstrând o imensă capacitate de organizare și un refuz al compromisului.
Contrar narațiunilor despre „nebunia” sa, mărturiile contemporanilor și corespondența sa arată un om lucid și dedicat cauzei sale. Iancu a fost primit cu căldură de comunitățile românești, având mereu ușile deschise, iar la înmormântarea sa au fost mii de oameni care l-au însoțit pe ultimul drum, însoțiți de un număr mare de preoți.
Destinul său, asemănător cu cel al lui Mihai Eminescu, este unul deosebit, iar înțelegerea acestuia necesită o adâncă simțire a Duhului românesc. Avram Iancu nu a murit nebun și nici trădat, ci a plecat la Ceruri ca un român adevărat, un om de arme și un politician în sensul cel mai profund al cuvântului, având credința că Națiunea sa își va croi drumul către Dreptate.
În concluzie, pentru Mihai Eminescu și Avram Iancu, care au trăit în aceeași perioadă, există două versuri memorabile: „Poetul, ca și soldatul/ nu are viață personală. Viața lui personală este praf și pulbere.”
Trăiască Duhul lui Iancu!
