Înălțarea Sfintei Cruci. Mod corect de a face semnul Crucii
Pe 14 septembrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, considerată de Patriarhia Română cea mai veche festivitate dedicată lemnului Sfintei Cruci și una dintre cele mai vechi sărbători creștine.
Obiceiul datează încă din anul 335, când a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Cu această ocazie, episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat solemn crucea în fața poporului, în biserica Învierii.
Aflarea Sfintei Cruci s-a realizat la porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Conform tradiției, sub Golgota au fost găsite trei cruci, iar pentru a identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, Patriarhul Macarie a propus ca o femeie decedată să fie atinsă de fiecare cruce. Aceasta a înviat atunci când a fost atinsă cu cea de-a treia cruce, cea a Mântuitorului.
Un alt moment important sărbătorit în această zi este aducerea Sfintei Cruci în Ierusalim din mâinile perșilor păgâni, în anul 628, după o perioadă de 14 ani de „sechestru”. După întoarcerea sa, lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit în părticele mici, diseminându-se în biserici din întreaga lume.
În București, o parte din Sf. Cruce a Mântuitorului se găsește la Biserica Sfintei Cruci și a Sf. Vasile cel Mare, din Calea Victoriei, nr. 198, sector 1.
„La Botez, omul primește cruce; când moare, de asemenea, primește cruce. Pe biserici se pune cruce. Toate Sfintele Taine se săvârșesc cu ajutorul crucii: Mirungerea, Spovedania, Maslul etc. Prin ce ne deosebim noi de cei necredincioși? Când ne însemnăm cu semnul crucii, ne unim prin Iisus Hristos cu Tatăl Ceresc și ni se iartă păcatele prin mărturisire. Mulți se rușinează să poarte cruce (o cos la haină, o ascund), nerușinându-se în același timp de desfrânare și alte păcate.
Odată, o femeie credincioasă și-a scos crucea când a făcut baie. Alături, o vrăjitoare a observat acest lucru și s-a oferit să o spele pe spate. După aceea, femeia credincioasă a zăcut două zile fără să se poată mișca. Acum este periculos să rămâi fără cruce chiar și pentru o clipă. Mâncarea fără cruce și fără rugăciune poate deveni otravă. Semnul crucii trebuie făcut cu atenție, evlavios. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de cel care își face semnul crucii fluturând mâna în grabă se bucură diavolii, iar crucea făcută corect îi bucură pe îngeri.
Luminează-te și însemnează-te în fiecare dimineață și seară cu semnul crucii, cu Rugăciunea lui Iisus, de trei ori, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Așadar, acum știm: cine vrea să dobândească Împărăția cerurilor trebuie să cinstească Crucea Domnului.
Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește cu post, din dragoste și respect pentru suferința Mântuitorului.

