Refuzul Islandei și efectele sale asupra extinderii Uniunii Europene în Balcani
Decizia Islandei de a nu relua negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană constituie un eșec pentru Bruxelles, însă nu amenință imediat strategia de extindere europeană.
Provocarea reală se află în Balcanii de Vest, unde Muntenegru și Albania au avansat semnificativ și așteaptă ca reformele impuse de UE să fie urmate de o perspectivă clară de aderare, arată TVP World într-o analiză.
La referendumul din Islanda, 52,8% dintre votanți s-au pronunțat împotriva reluării procesului de aderare, în timp ce 47,2% au fost în favoarea acestei opțiuni. Prezența la vot a fost de 82,5%.
Un diplomat european a descris rezultatul ca fiind un „eșec clar pentru Bruxelles”. Totuși, acest rezultat reflectă relativ puțin despre atractivitatea fundamentală a Uniunii Europene. Islanda este deja bine integrată în sistemul european, iar refuzul de a relua negocierile nu va genera perturbări imediate semnificative.
Situația este diferită în Balcanii de Vest, unde perspectiva aderării poate transforma instituții, întări reformatorii și diminua influența unor puteri externe. Dacă Bruxelles-ul nu își va respecta angajamentele în această regiune, consecințele ar putea fi mult mai grave.
Islanda era considerată, pe hârtie, un caz relativ ușor de extindere a Uniunii. Țara a solicitat aderarea în 2009, a deschis 27 de capitole de negociere și a închis provizoriu 11 dintre ele, înainte ca negocierile să fie suspendate în 2013.
În plus, Islanda este parte integrantă a unei mari părți din arhitectura europeană. Aceasta participă la piața unică prin Spațiul Economic European, face parte din spațiul Schengen și se bazează pe NATO pentru securitatea sa.
Aderarea completă ar oferi Islandei influență asupra regulilor pe care deja le aplică în multe domenii și ar întări legăturile politice cu Uniunea. Cu toate acestea, avantajele suplimentare nu au fost suficiente pentru a contrabalansa temerile legate de pierderea unor prerogative naționale.
Sectorul pescuitului, esențial pentru economia și identitatea țării, este un subiect sensibil. Estimările arată că acest sector, împreună cu efectele sale indirecte, reprezintă aproximativ 15% din PIB și circa 40% din veniturile din exporturi. De asemenea, agricultura și preocupările legate de suveranitate au alimentat opoziția față de aderare.
„O lecție importantă pentru mine și, de asemenea, pentru guvern este că oamenii sunt mulțumiți de Acordul SEE”, a declarat premierul Kristrún Frostadottir.
Acest model are însă un dezavantaj: Islanda aplică multe dintre regulile UE fără a avea drept de vot asupra acestora. Chiar și așa, nivelul ridicat de integrare face ca aderarea completă să pară mai degrabă o opțiune decât o necesitate.
Rezultatul referendumului aduce și pierderea unei oportunități pentru Uniunea Europeană de a-și extinde influența în zona arctică, într-un context de intensificare a competiției geopolitice în regiune.
Impactul strategic este, însă, limitat. Islanda rămâne solid ancorată în NATO și în sistemul de securitate atlantic.
În Balcanii de Vest, aderarea la UE reprezintă în continuare o promisiune capabilă să influențeze reformele interne, să întărească instituțiile și să limiteze acțiunile unor actori externi.
Muntenegru negociază aderarea la UE din 2012. A deschis toate cele 33 de capitole de negociere și a închis provizoriu 18 dintre ele. În aprilie, statele membre ale UE au început pregătirea tratatului de aderare, iar Podgorița speră să devină membră în 2028.
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a descris această etapă ca fiind „o recunoaștere clară a progreselor înregistrate de Muntenegru și o încurajare pentru accelerarea reformelor”.
Acest proces este important prin mecanismul său: Bruxelles-ul solicită reforme, evaluează progresele și, atunci când acestea sunt suficiente, apropie țara de recompensa promisă.
În cazul Muntenegrului, această pârghie europeană se aplică unor domenii esențiale, precum independența justiției, combaterea corupției și a crimei organizate și reformarea administrației publice.
Cu toate acestea, Muntenegru mai are de parcurs pași importanți, iar anul 2028 rămâne o ambiție, nu o dată definitiv stabilită. Tratatul de aderare va trebui aprobat și ratificat de toate statele membre. Finalizarea procesului ar transmite un mesaj puternic: extinderea poate ajunge la capăt.
Albania reprezintă un test și mai relevant pentru capacitatea UE de a transforma reformele în rezultate. Țara a deschis toate cele 33 de capitole de negociere și, după ce a îndeplinit criteriile intermediare privind statul de drept în luna mai, a închis provizoriu primele trei capitole în iulie.
Sprijinul populației pentru aderarea la UE este extrem de ridicat, atingând 92%. Această perspectivă oferă guvernului de la Tirana un argument politic important pentru reformarea justiției, combaterea corupției și confruntarea cu interesele care beneficiază de pe urma vechiului sistem.
Cu toate acestea, Albania nu este încă pregătită pentru aderare. Corupția rămâne o problemă gravă, iar libertatea presei, alegerile și administrația publică necesită reforme suplimentare. Comisia Europeană a semnalat chiar amenințări fizice la adresa procurorilor. În prezent, opt magistrați – doi judecători și șase procurori – beneficiază de protecție oficială din partea statului.
Grăbirea aderării ar putea, astfel, submina standardele pe care Bruxelles-ul încearcă să le apere. Menținerea Albaniei într-o „sală de așteptare” fără o perspectivă clară ar putea fi, de asemenea, riscantă.
Extinderea UE funcționează ca instrument de influență doar atât timp cât guvernele și cetățenii statelor candidate cred că reformele vor fi recompensate. Dacă procesul se prelungește la nesfârșit, această încredere s-ar putea eroda.
Muntenegru și Albania au ales deja, în linii mari, direcția occidentală. Ambele sunt membre NATO și își aliniază, în mare parte, politica externă cu cea a Uniunii Europene.
Aderarea lor ar întări această orientare și ar transmite un mesaj întregii regiuni că ani de reforme pot conduce la un rezultat concret. Miza este cu atât mai mare cu cât Rusia poate exploata diviziunile politice existente, în timp ce China oferă finanțare, proiecte de infrastructură și acorduri economice cu mai puține condiții politice.
Cu cât Bruxelles-ul menține mai mult timp țările candidate în așteptare, cu atât liderii locali au mai mult spațiu pentru a echilibra influența europeană cu cea a altor puteri.
Odată cu erodarea încrederii publice în perspectiva europeană, se reduce și principala pârghie prin care UE poate stimula reformele. Premierul albanez Edi Rama a descris la un moment dat situația într-o formulă sugestivă, comparând Albania cu un partener care așteaptă o căsătorie care nu mai are loc: „Suntem ca niște îndrăgostiți care așteaptă
