George Simion și conducerea AUR vizitează schitul românesc Prodromu de la Athos
După cea de-a 10-a ediție a Forumului de Energie din Sud-Estul Europei (SEEF2026), desfășurat la Salonic, Grecia, delegația AUR, condusă de George Simion, s-a îndreptat spre Sfântul Munte Athos.
Înainte de debutul unei noi sesiuni parlamentare, delegația AUR a mers la Schitul Românesc Prodromu pentru binecuvântări, fiind întâmpinată cu bucurie de Părintele Stareț Arhimandritul Atanasie Floroiu și obștea mănăstirească românească.
De aceea, frații mei, e nevoie de sfat mult, căci în sfat mult stă mântuirea, și cei ce se silesc o cuceresc pe ea. Prin credință, smerenie și fapte după a noastră putere deschidem porțile raiului, care nu așteaptă de la noi nici aur, nici pietre scumpe, ci smerenie, având drept cheie a lacătului acestor porți spovedania și pocăința adevarată.
George Simion a fost însoțit de Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, Virgiliu Gheorghe Vlăescu, Laurențiu Plăeșu, Mihai Enache și Valeriu Munteanu.
Părintele Stareț Atanasie le-a împărtășit din bucuria canonizării a trei sfinți părinți de la Prodromu și le-a oferit sfaturi duhovnicești, în timp ce politicienii s-au rugat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița pentru a-i lumina în viitoarea bătălie pentru țară, având speranța unei așezări firești a României.

