Generalul-erou Marin Lungu, cel mai tânăr militar din Al Doilea Război Mondial, a murit la 90 de ani
Generalul (r) Marin Lungu, născut pe 21 ianuarie 1936, în județul Tulcea, s-a stins din viață pe 10 septembrie 2026, la vârsta de 90 de ani.
La doar opt ani, Marin Lungu a fost trimis pe front, un moment în care majoritatea copiilor se bucurau de joacă și de viața de zi cu zi. Însă, destinul său a fost marcat de război.
Înrolat în Regimentul 40 Infanterie din Medgidia, la vârsta de șapte ani, a fost implicat, după 23 august 1944, în acțiuni pe Frontul de Vest ca cercetaș în cadrul Diviziei a 9-a Infanterie. Misiunile sale includeau culegerea de informații despre pozițiile inamice, iar el a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, continuând apoi în Ungaria și Cehoslovacia.
În primăvara anului 1945, în timpul unei misiuni în Cehoslovacia, a fost capturat de trupele germane și a ajuns prizonier într-un lagăr nazist, având atunci nouă ani. A supraviețuit prizonieratului, dar a ieșit grav bolnav, având nevoie de îngrijiri medicale la un spital al Crucii Roșii Internaționale.
Până la zece ani, Lungu a cunoscut frontul, misiunile de cercetare și prizonieratul. Pentru curajul său, a fost recompensat cu patru decorații de război, inclusiv Crucea Serviciului Credincios și Virtutea Militară de Război. La nouă ani, a fost avansat la gradul de caporal.
Există fotografii din acele vremuri în care apare în uniformă, purtând medaliile, dar chipul său rămâne al unui copil. Această imagine reflectă cel mai bine destinul său: un copil confruntat prea devreme cu o istorie imensă.
După război, Marin Lungu a continuat să fie conectat la istorie, absolvind Facultatea de Istorie și Filosofie. Povestea sa a fost relatată în presă, reportaje și cărți, fiind scrise lucrări precum „Prea mic pentru un război atât de mare” și „Prizonier la nouă ani”. De asemenea, a publicat volumul autobiografic „Caporal la 9 ani”. În 1995, la 50 de ani de la încheierea războiului, a reprezentat România la un forum internațional dedicat copiilor implicați în război.
Decenii mai târziu, copilul de trupă a devenit general. Dincolo de cariera sa militară, a fost soț, tată și bunic. În ultimii ani, a rămas văduv.
Marin Lungu a lăsat în urmă nu doar decorațiile și mărturiile unei vieți extraordinare, ci și imaginea copilului care a fost, un băiat devenit cercetaș pe front și prizonier de război la o vârstă fragedă. Războiul pe care l-a trăit a devenit pentru noi istorie, dar pentru el, a fost propria copilărie.
Când a fost întrebat ce înseamnă România pentru el, a răspuns simplu: „Iubirea de țară, doamnă.” Aceste cuvinte rămân în memoria celor care i-au cunoscut povestea.
Marin Lungu a fost un om extraordinar, cu o inimă imensă, dedicat ajutorării altora, fără a aștepta recunoștință. Viața l-a pus la încercări, dar nu a lăsat ca suferința să îi afecteze sufletul. Din absența sa, rămân valori precum grija pentru ceilalți și verticalitatea morală.
Există oameni care continuă să trăiască prin ceea ce au dăruit altora, iar Marin Lungu va fi păstrat aproape, cu dor și recunoștință.
Dumnezeu să îi dăruiască odihna pe care viața i-a oferit-o atât de puțin!
Marin Lungu, cunoscut și ca „Caporal la 9 ani”, este un caz unic în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. La 75 de ani de la acele evenimente, povestea sa a fost reflectată de diverse publicații și canale media. Deși a primit recunoaștere internațională și onoruri din partea Cehiei și Slovaciei, a trecut și prin indiferența autorităților române, care l-au lăsat în umbră.
Marin Lungu, orfan de tată și cu mama asistentă în Crucea Roșie, a fost adoptat de Regimentul 40 Infanterie din Medgidia, unde a fost instruit ca cercetaș. Cu o ingeniozitate remarcabilă, a strâns informații valoroase pentru cursul războiului, participând activ la eliberarea Transilvaniei, Budapestei și Cehoslovaciei, înainte de a fi prins de germani.
După război, a fost decorat cu distincții importante pentru curajul său. În ciuda meritelor sale, a fost supus unor vicisitudini legate de locuință și recunoaștere, fiind evacuat din apartamentul său și ajungând pe stradă. De-a lungul anilor, a căutat ajutor din partea autorităților, dar a primit promisiuni deșarte.
Chiar și în fața acestor dificultăți, Marin Lungu a continuat să ceară dreptate și recunoaștere pentru faptele sale, întrebând retoric: „Cât își vor mai bate joc cei ajunși la putere de români și România?”
Marin Lungu, figura emblematică a curajului, merită să fie reamintit și respectat pentru contribuțiile sale la istoria României. Este esențial ca tineretul să cunoască povestea acestui erou care a luptat pentru țară la o vârstă atât de fragedă.
