Familia regală a Norvegiei în doliu după moartea prințesei Astrid
Prințesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a regretatului rege Harald al V-lea, a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, vineri, la exact două săptămâni după decesul fratelui său, a anunțat Palatul Regal din Oslo într-un comunicat de presă, informează Reuters.
Regele Harald al V-lea a murit pe 28 august, la vârsta de 89 de ani, după o domnie de peste 35 de ani, iar prințesa Astrid a avut ultima sa apariție publică în urmă cu două zile, la funeraliile fostului suveran norvegian, care au avut loc miercuri.
„Prințesa Astrid s-a stins din viață astăzi, vineri, 11 septembrie, la vârsta de 94 de ani”, a transmis Palatul Regal din Oslo. „De-a lungul întregii sale vieți îndelungate, prințesa Astrid a reprezentat Casa Regală într-o manieră caldă și animată de simțul datoriei”, a declarat Regele Haakon al VIII-lea în același comunicat, citat de Agerpres.
Miercuri, prințesa Astrid a participat într-un scaun cu rotile la funeraliile fratelui său, regele Harald al V-lea. Aparițiile ei publice au devenit tot mai rare în ultimii ani. În august, medicii norvegieni i-au implantat, ca și fratelui ei, un stimulator cardiac.
Odată cu ea, s-a stins din viață ultimul dintre cei trei copii ai regelui Olav al V-lea, care a domnit între anii 1957 și 1991. Tronul Norvegiei este ocupat în prezent de Haakon al VIII-lea, în vârstă de 53 de ani, fiul lui Harald al V-lea, devenit rege după decesul fostului suveran în urmă cu două săptămâni.

