Acordul comercial major dintre UE și India ar putea fi finalizat. Propunerile Comisiei Europene

Acordul de liber schimb dintre UE și India se apropie de finalizare. Propunerile Comisiei Europene

Comisia Europeană a prezentat, vineri, Consiliului European propunerile sale pentru încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană şi India, care ar urma să fie cel mai mare acord comercial încheiat vreodată de UE, dar şi de India.

Odată adoptat şi intrat în vigoare, acordul va îmbunătăţi accesul pe piaţă, va reduce tarifele şi va oferi norme previzibile pentru comerţ şi investiţii. Comisia Europeană a arătat că, dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va fi cel mai mare acord comercial încheiat vreodată atât de UE, cât şi de India.

UE şi India comercializează deja bunuri şi servicii în valoare de peste 180 de miliarde euro pe an, sprijinind aproape 800.000 de locuri de muncă în UE. Acordul va elimina sau va reduce tarifele pentru 96% din exporturile de bunuri ale UE către India, generând economii de aproximativ 4 miliarde euro pe an în ceea ce priveşte taxele vamale pentru produsele europene.

De asemenea, acordul va facilita accesul întreprinderilor europene pe piaţa indiană şi va asigura condiţii de concurenţă mai echitabile, garantând în acelaşi timp consumatorilor posibilitatea de a beneficia de o gamă mai largă de opţiuni şi de preţuri mai competitive. Comisia a subliniat că propunerea prezentată astăzi reprezintă un pas esenţial în direcţia asigurării faptului că întreprinderile şi consumatorii pot începe să beneficieze de avantajele acestui acord cât mai curând posibil.

Publicitate
Ad Image

Procedura accelerată, stabilită de comisarul pentru comerţ şi securitate economică, Maroš Šefčovič, vizează accelerarea punerii în aplicare a acordurilor de liber schimb, care este esenţială într-o perioadă de incertitudine geopolitică şi de presiune tot mai mare asupra sistemului comercial mondial. ALS UE-India reflectă angajamentul UE de a consolida legăturile economice cu parteneri-cheie din regiunea indo-pacifică.

Comisia solicită aprobarea Consiliului pentru a semna acordurile care vor necesita aprobarea Parlamentului European, înainte de încheierea şi intrarea în vigoare. În paralel, autorităţile indiene trec prin propriile proceduri interne de ratificare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *