Anchetă în Irlanda privind o dronă neagră observată înainte de vizita lui Trump

Anchetă în Irlanda privind o dronă mare observată înainte de vizita lui Trump

Poliţia irlandeză anunţă miercuri că anchetează cu privire la semnalarea unei drone mari care zbura în largul coastei de est a Irlandei, în contextul unei consolidări a măsurilor de securitate, cu câteva zile înaintea unei vizite private a preşedintelui american Donald Trump.

O anchetă cu privire la „observarea unui obiect neidentificat deasupra Mării Irlandei, în largul coastei de est”, a fost deschisă marţi seara, se arată într-un comunicat transmis AFP.

AirNav Ireland, organismul responsabil cu navigarea aeriană în Irlanda, a confirmat miercuri că „un avion cu destinaţia Dublin a semnalat ieri (marţi) seara” o „posibilă dronă”.

Presa irlandeză scrie că pilotul unui avion de linie care se apropia de aeroportul din Dublin a semnalat că a văzut – o dronă mare şi neagră – la aproximativ 8.000 de picioare (1.800 de metri) altitudine.

Publicitate
Ad Image

Nu se ştie cine pilota drona semnalată sau dacă incidentul este de natură rău intenţionată.

Preşedintele american Donald Trump este aşteptat în acest weekend în Irlanda, pentru a asista la un turneu de golf organizat în complexul său, în staţiunea balneară Doonbeg, în comitatul Clare, pe coasta de vest a Irlandei.

El urmează să se întâlnească cu lideri irlandezi la Dublin, potrivit presei irlandeze, care anticipează măsuri de securitate drastice.

Capacităţile de securitate ale Irlandei se află în centrul unei atenţii sporite, în contextul în care această ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE) de la 1 iulie.

Mai multe drone au fost detectate în apropiere de Dublin în timpul unei vizite a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în decembrie.

Guvernul irlandez a deblocat, după aceea, 19 milioane de euro pentru a cumpăra noi tehnologii de luptă împotriva dronelor, înaintea preluării preşedinţiei semestriale a UE de către Irlanda.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *